De la fiecare vacă, într-un an trebuie să se obțină un vițel. De acest deziderent depinde în mare măsură și realizarea producției de lapte planificată. Pentru realizarea procesului de reproductie trebuie în primul rînd alcătuit un plan al montelor și fătărilor, în al doilea rînd, trebuie organizată urmărirea îndeplinirii acestuia în tot cursul anului. Planificarea montei vacilor si vițeilor se poate face numai cunoscînd termenul optim pentru monta sau însămînțare a vițelelor și vacilor, precum și sistemul de programare al montelor pe parcursul anului.

Termenul optim pentru monta vițelelor, sau vîrsta optimă pentru prima montă, variază în funcție de precocitatea rasei și de modul cum a decurs procesul de crestere. În cazul în care rasa este precoce si conditiile de hranire și întreținere au asigurat o desfășurare normală a procesului de creștere, monta se poate face mai de timpuriu. Se consideră ca monta poate avea loc cînd greutatea vițelei reprezintă 65-70% din greutatea medie a femelelor adulte. De exemplu: vițelele din rasa Friza se pot monta la 15 luni,

vitele din celelalte rase, majoritatea se pot monta intre 16-19 luni.

Monta la o vîrstă prea tînară are o serie de consecințe negative și anume: întarziere în creștere, debilitatea organismului femelei, fătări grele, distocice și sterilitate. De asemenea produsii obtinuți pot fi debili si cu greutate mica la nastere, iar producția de lapte va fi mică pe tot parcursul lactației.

Monta vițelelor la o vîrstă mai înaintată decît cea optimă are consecințe atît biologice (procente de fecunditate mici), cît si economice. Repetarea de mai multe ori a căldurilor determină tulburări în funcționarea aparatului de reproducție si, ca urmare, o fecunditate scazută. Producția globală a acestora va fi mai mică, întrucît se obține un numar mai mic de fătări și producție de lapte mai mică, datorită dezvoltării slabe a tesutului glandular al ugerului.

În cazul în care din neglijența se monteaza vițelele la o varsta prea tanara, pentru micșorarea urmarilor negative se indică hranirea lor abundentă atît pe parcursul gestației, cît si ulterior, dupa fătare; prelungirea repausului sexual, scurtarea lactației (nu se vor mulge mai mult de 6-7 luni). Prin aceste măsuri se limitează urmarile negative ale montei timpurii, dar fără să se anuleze complet. Pentru a preîntîmpina montele timpurii, separarea pe sexe este obligatoriu să se facă la vîrsta de 6 luni sau o data cu înțărcarea.

Dupa cum s-a aratat, de la fiecare vacă intr-un an deci trebuie să se obțină un vițel, intervalul dintre două fătări consecutive ‘‘calving- interval” să fie de cel mult 12 luni. În acest caz, în primele 3 luni dupa fătare vaca trebuie să fie montată. Daca fătarea decurge normal si uterul involuează normal căldurile apar dupa fătare la 3-4 săptămîni și se repetă, în medie, la intervale de 3 săptămîni în cazul în care vacile nu sunt montate sau nu rămîn gestante după monta.

În principiu, toate vacile trebuie montate în primele 3 luni după fătare; ceea ce trebuie menționat este că ele se vor monta în această perioadă diferențiat, la unul dintre cele patru cicluri de călduri, în funcție de starea de involuție a uterului, de starea de întreținere, de nivelul productiv și de durata lactației precedente. Practica a demostrat că vacile rămîn mai ușor gestante daca sunt montate în unul din primele 3-4 cicluri de călduri dupa fătare, dar mai ales în ciclul doi si trei.

Vaca este un animal poliestric, adică ciclul sexual la vacă se repetă perioadic în tot cursul anului. Se constată totuși că în funcție de condițiile de hrănire și întreținere mai bune primavara, vara si toamna, manifestarea acestuia este mai puternică. Din această cauza montele și fătările pot avea loc în tot cursul anului, cînd montele sunt repartizate uniform și fătările sunt uniforme pe trimestre.

Pentru obținerea unui procent ridicat de fecunditate, este foarte important de a monta sau insămînța vacile la momentul optim. Se consideră momentul ”optim” al efectuării montei, la 16-18 ore după apariția căldurilor. S-a constatat că o singură monta, imediat după apariția căldurilor sau dupa 30 de ore de la apariția lor nu dă rezultate bune. Întrucît este foarte greu de a prinde momentul apariției căldurilor, monta se efectuează  de două ori intr-o perioadă de călduri: prima montă (insămînțare) se efectuează imediat după depistarea căldurilor, iar după 10-12 ore se repeta monta sau insămînțarea. În cazul cand căldurile persistă și în ziua următoare, se mai poate executa și a treia monta.

Monta libera practicată atunci cînd taurii merg în libertate la pășune cu cireada de vaci, are avantajul că sunt depistate și montate toate femelele în călduri, obținîndu-se un procent ridicat de fecunditate. Acest sistem are și o serie întreagă de dezavantaje și anume: taurii se epuizeaza foarte repede; nu se poate ține o evidență a montei; nu se pot repartiza fătările în tot cursul anului; se pot produce accidente; pot fi montate și vaci bolnave, ceea ce poate determina răspîndirea anumitor boli ca bruceloza, trichomonoza, vaginita granuloasă, vibrioza etc.; nu se pot repartiza decît un numar redus (20-30) de femele pe un taur.

Monta dirijata numită și ”monta supravegheată”, este sistemul cel mai indicat: vacile sunt aduse la monta sub supravegherea omului, pe măsura ce intră în călduri. Prin monta dirijată se evită toate neajunsurile menționate în monta liberă. Utilizînd acest sistem, pentru un taur se pot repartiza 70-80 de vaci.

Insămînțările artificiale presupun recoltarea prin mijloace artificiale a spermei si înocularea ei în tractusul genital al femelelor. Insamintarile artificiale au mare avantaj al folosirii unor reproducători de mare valoare, pentru un număr foarte mare de femele (pînă 4000-5000 de vaci pe an) și de a preveni răspîndirea unor maladii infecțioase care se propagă prin actul montei.

Leave a Reply