Astăzi 5 aprilie 2019, în orașul Bălți a avut loc atelierul de lucru al fermierului din cadrul proiectului “Consolidarea pregătirii, prevenirii și răspunsului împotriva Dermatitei Nodulare Contagioase în Belarusia, Moldova și Ucraina” cu participarea fermirilor Asociației Fermierilor Producători de Lapte.
Acest eveniment a avut drept invitați pe doamna Silvia Sitnic-Adam consultant național FAO Moldova și domnul Alexandru Manciu reprezentant ANSA.
În cadrul acestui atelier fermierii au fost informați despre aspectele virale ale Dermatitei Nodulare.
Dermatita nodulară virală– este o boală infecțioasă specifică bovinelor, caracterizată prin febră, erupție cutanată și limfoadenită, cu evoluție în general benignă la animalele adulte, dar gravă la tineret. Face parte din lista bolilor oficial notificabile.
Boala este produsă un virus din familia Poxviridae, genul Capripoxvirus. Prototipul virusurilor recunoscute ca agenți etiologici sunt virusurile de tip Neethling. Sunt virusuri foarte rezistente la acțiunea agenților fizici și chimici. Temperatura de 55°C le distruge în două ore, iar cea de 65°C în 30 min. Au o rezistență remarcabilă în mediul ambiant, în țesuturile cutanate necrozate și uscate rezistă cel puțin 33 de zile.
IMPACTUL ECONOMIC
- Scăderea bruscă a producției de lapte și apariția mastitei, infertilitate și avorturi, sterilitate la taurii de reproducere, reducerea greutății zilnice, defecte ale pieilor;
- Perioadă lungă de recuperare și animalele grav afectate pot să nu își recapete același nevel de producție de pînă la infecție ;
- Restricții comerciale a bovinelor vii și produsele lor – mai rău în țările care exportă bovine vii;
- Măsuri costisitoare de control și eradicare : uciderea totală sau parțială a efectivelor infectate și despăgubirea fermierilor , campanii de vaccinare supraveghere activă clinică / virusologică / serologică după focar .
- Costuri indirecte datorită restricțiilor de mișcare obligatorii a bovinelor (vaccinate / nevaccinate) din regiunile afectate pentru comercializare sau abatorizare.
TRANSMITEREA
- insecte care se hrănesc cu sînge (hematofage), cum ar fi anumite specii de muște și țînțari, sau căpușe;
- contact direct – prin pișcături;
- furaje, apă și echipamente contaminate ütransmitere trans-placentară este raportată – viței cunoscuți ca fiind născuți cu leziuni ale pielii;
- sugari pot fi infectați prin lapte sau leziuni ale pielii de pe mameloane (rar datorită anticorpilor maternali);
- transmitere prin ace contaminate în timpul tratamentelor veterinare sau a campaniilor de vaccinare;
- transmitere seminală prin inseminarea naturală sau artificială – importanța reală în domeniu trebuie să fie investigată;
- VDNC nu se transmite la oameni .
SEMNALE CLINICE
- Se poate observa căci nu toate animalele bolnave prezintă semne clinice, deși majoritatea din ele dezvoltă cel puțin viremia de scurtă durată;
- Leziuni cutanate circulare de 1 – 5 cm în diametru (cîteodată mai mari) ;
- Formele ușoare pot prezenta doar cîteva leziuni, iar la formele severe tot corpul este acoperit cu leziuni cutanate;
- În decurs de 1 sau 2 săptămîni, partea superioară a leziunii formează o crustă care apoi cade lăsînd un ulcer deschis, predispunînd la invazia cu muște În unele cazuri, leziunile rămîn pentru o perioadă îndelungată ;
- Se poate observa căci nu toate animalele bolnave prezintă semne clinice, deși majoritatea din ele dezvoltă cel puțin viremia de scurtă durată;
- Leziuni cutanate circulare de 1 – 5 cm în diametru (cîteodată mai mari) üFormele ușoare pot prezenta doar cîteva leziuni, iar la formele severe tot corpul este acoperit cu leziuni cutanate;
- În decurs de 1 sau 2 săptămîni, partea superioară a leziunii formează o crustă care apoi cade lăsînd un ulcer deschis, predispunînd la invazia cu muște;
- În unele cazuri, leziunile rămîn pentru o perioadă îndelungată.
ANSA atenționează!!!!!!
În vederea eliminării suspiciunilor de boală și întreprinderea operativă a măsurilor stabilite , cetăţenii trebuie să anunţe imediat autorităţile sanitare veterinare despre modificarea statusului de sănătate la bovine.